Unele din cele mai frumoase amintiri ale mele sunt din copilărie. Copilăria, care este perioada cea mai liniștită și lipsită de griji pentru mulți copii. Ei bine, în ciuda faptului, că și familia mea a trecut prin mai multe greutăți, ei mi-au oferit tot ce a fost mai bun, așa că, pot să spun, că și copilăria mea a fost una lipsită de griji.
Singurul inconvenient pentru mine era, că părinții mei lucrau foarte mult. Erau zile în care nu îi vedeam deloc, fiindcă ei ajungeau acasă, când eu deja dormeam. În asemenea zile, bunicii mei și Nero, câinele familiei, aveau gijă de mine.
Bunicul mă aducea de la grădiniță și mai târziu de la școală, mă învăța să repar diferite lucruri, să vopsesc gardul, sa joc sudocu, pe scurt mă includea în activitățile lui zilnice. Însă erau și zile în care doar ne jucam. Jocurile noastre preferate, în mare parte includeau o minge, dar ne jucam foarte mult și remi, dar și cărți.
Bunica avea total alte responsabilități și interese. Ea se ocupa de lucrurile casnice: gătea, spăla vase, făcea curățenie, hrănea animalele și mă răsfăța din toate punctele de vedere. În fiecare zi, după ce ajungeam acasă, primul lucru era să mă schimb și să merg la masă, unde mă aștepta meniul magic al bunicii mele. Îi spuneam "meniu magic", deoarece de fiecare dată conținea doar mâncărurile mele preferate.
După masă ne pregăteam să facem ceva împreună. La început ne jucam cu păpușile și de-a medicii, unde salvam animăluțele de pluș și uneori pe câinele meu, care probabil a urât acel joc, pentru că la final ajungea să poarte un halat. După ceva timp, jocurile noastre au devenit diferite, mai educative, deoarece bunica a început să mă învețe diferite lucruri folositoare, cum ar fi să spăl vase, să măsor cantitățile de ingrediente pentru prăjituri și chiar și să cos.
Cusutul era activitatea cea mai interesantă pentru mine. Îmi doream să învăț din ce în cel mai mult și din ce în ce mai repede, însa nu sa întâmplat chiar așa. Mi-a luat destul de mult timp să învăț să cos, țin minte, că la început eram foarte supărată pe mașina de cusut. Nu reușeam nici cum să o folosesc fără ajutor, deși îmi doream. Este important de menționat că, acest lucru a fost imposibil, pentru că mașina avea o mică defecțiune de care eu nu știam. Familia mea a observat această dorință, așa că, de Crăciun mi-au dăruit o mașină de cusut și câteva accesorii de croitorie.
Masina de cusut a fost una dintre cele mai bune mașini de cusut, care se găseau în perioada aceea. Erau de la o firmă numită BroRom. O firmă, căreia îi sunt loială chiar și în ziua de azi și care se adaptează nevoilor tuturor.
Am început să creez haine. Am început cu fulare, după care am trecut la bluze și rochițe. Mai târziu am luat parte la un curs de cusut si brodat, care ma ajutat foarte mult, însă cusutul a rămas în continuare doar un hobby pentru mine. Un hobby, pe care îl practic regulat și care mă liniștește de fiecare dată.
Articol scris pentru SuperBlog 2020. Proba 3.
