Instagram Youtube facebook

Elza's World

    • Home
    • Beauty
    • Fashion
    • Food
    • Lifestyle
    • travel
    • SuperBlog
    • English articles
    Unele din cele mai frumoase amintiri ale mele sunt din copilărie. Copilăria, care este perioada cea mai liniștită și lipsită de griji pentru mulți copii. Ei bine, în ciuda faptului, că și familia mea a trecut prin mai multe greutăți, ei mi-au oferit tot ce a fost mai bun, așa că, pot să spun, că și copilăria mea a fost una lipsită de griji. 



    Singurul inconvenient pentru mine era, că părinții mei lucrau foarte mult. Erau zile în care nu îi vedeam deloc, fiindcă ei ajungeau acasă, când eu deja dormeam. În asemenea zile, bunicii mei și Nero, câinele familiei, aveau gijă de mine.
    Bunicul mă aducea de la grădiniță și mai târziu de la școală, mă învăța să repar diferite lucruri, să vopsesc gardul, sa joc sudocu, pe scurt mă includea în activitățile lui zilnice. Însă erau și zile în care doar ne jucam. Jocurile noastre preferate, în mare parte includeau o minge, dar ne jucam foarte mult și remi, dar și cărți. 
    Bunica avea total alte responsabilități și interese. Ea se ocupa de lucrurile casnice: gătea, spăla vase, făcea curățenie, hrănea animalele și mă răsfăța din toate punctele de vedere. În fiecare zi, după ce ajungeam acasă, primul lucru era să mă schimb și să merg la masă, unde mă aștepta meniul magic al bunicii mele. Îi spuneam "meniu magic", deoarece de fiecare dată conținea doar mâncărurile mele preferate. 
    După masă ne pregăteam să facem ceva împreună. La început ne jucam cu păpușile și de-a medicii, unde salvam animăluțele de pluș și uneori pe câinele meu, care probabil a urât acel joc, pentru că la final ajungea să poarte un halat. După ceva timp, jocurile noastre au devenit diferite, mai educative, deoarece bunica a început să mă învețe diferite lucruri folositoare, cum ar fi să spăl vase, să măsor cantitățile de ingrediente pentru prăjituri și chiar și să cos.


    Cusutul era activitatea cea mai interesantă pentru mine. Îmi doream să învăț din ce în cel mai mult și din ce în ce mai repede, însa nu sa întâmplat chiar așa. Mi-a luat destul de mult timp să învăț să cos, țin minte, că la început eram foarte supărată pe mașina de cusut. Nu reușeam nici cum să o folosesc fără ajutor, deși îmi doream. Este important de menționat că, acest lucru a fost imposibil, pentru că mașina avea o mică defecțiune de care eu nu știam. Familia mea a observat această dorință, așa că, de Crăciun mi-au dăruit o mașină de cusut și câteva accesorii de croitorie.
    Masina de cusut a fost una dintre cele mai bune mașini de cusut, care se găseau în perioada aceea. Erau de la o firmă numită BroRom. O firmă, căreia îi sunt loială chiar și în ziua de azi și care se adaptează nevoilor tuturor.


    Am început să creez haine. Am început cu fulare, după care am trecut la bluze și rochițe. Mai târziu am luat parte la un curs de cusut si brodat, care ma ajutat foarte mult, însă cusutul a rămas în continuare doar un hobby pentru mine. Un hobby, pe care îl practic regulat și care mă liniștește de fiecare dată.




    Articol scris pentru SuperBlog 2020. Proba 3.


    Continue Reading
    Sosirea unui bebelus pe lume este o mare bucurie pentru toată familia și pentru preteni, dar trebuie să recunoaștem că, părinții sunt cei mai entuziasmați.




    Pregătirile încep deja în ziua veștii cei mari, iar primul pas este alegerea 
    medicului, care va asista la naștere și care va monitoriza totul până atunci. Așa a fost și în cazul verișoarei mele, cine a căutat cu mare atenție clinica potrivită, dorind să îi asigure tot ce este mai bun copilașului ei.
    Pe timpul căutării, Maria, verișoara mea, a văzut o reclamă foarte interesantă, în care se vorbea de un serviciu, care ar putea fi benefic bebelușului pe parcursul vieții. Această procedură constă din recoltarea produselor biologice disponibile la naștere, cum ar fi sângele de cordon ombilical. A devenit foarte curioasă și s-a hotărât să afle mai multe, așa că, a sunat la Cord Blood Center, autorul reclamei și a făcut o programare.





    Data programării a venit foarte repede, iar Maria și soțul ei, Denis, s-au dus entuziasmați să afle cum îi pot pregăti viitorul micuțului lor. La întâlnire au aflat foarte multe despre recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical, țesutul ombilical și recoltarea placentei și cât de sigure sunt aceste proceduri. Cel mai mult s-au bucurat să afle cât de mult pot ajuta aceste celule la tratarea a zeci de boli grave, cum ar fi leucemia și anemia, care necesită tratament îndelungat și sunt și niște boli de care în adâncul sufletului tuturor ne este teamă, așa că, au hotărât să beneficieze de aceste proceduri.





    După o analizare mai lungă, cuplul fericit, a optat pentru recoltarea celulelor din sângele ombilical, dar și pentru recoltarea placentei. După asta, s-au simțit mult mai bine: au devenit mai fericiți și mai liniștiți și a venit timpul să aloce puțină energie și pe lucrurile mai puțin importante.
    Au început cu decorarea camerei bebelușului, care a fost a doua cea mai grea parte din pregătire, fiind foarte complexă.
    Prima achiziție a fost vopseaua. Au optat pentru culori pământii, deoarece nu știau încă sexul, dar și pentru că aceste culori au un efect calmant și plăcut.

     



    După asta a urmat patuțul, la achiziția căruia am ajutat și eu și pentru care au ales unul simplu din lemn tot într-o nuanță pământie. Apoi au ales un covoraș crem, un fotoliu, care o va ajuta pe viitoarea mămică, un balansoar și câteva jucării.
    A fost o ușurare și o realizare când au terminat camera. Atunci au simțit cu adevărat cât de aproape sunt să aibă un nou membru de familie, un copilaș, care le va face fiecare clipă a vieții mult mai fericită.
    Dupa asta, s-au relaxat puțin: au călătorit, s-au bucurat unul de celălalt, și-au vizitat familiile, după care a sosit timpul să continuie pregătirile.
    Următoarea achiziție a fost o scoică auto, care să recunoaștem că este o necesitate.
     


    După scurt timp, și-au dat seama, că au nevoie și de un cărucior, pentru care au ales unul modular. Acest cărucior avea culoarea albastră, ceea ce ne arată și sexul bebelușului. Acum aveau deja de toate. Au rămas doar lucrușoarele mărunte, cum ar fi hăinuțele, biberonul, termometrul digital, cădița și diferite creme, achiziții, care s-au finalizat destul de repede.




    În toate pregătirile acestea nici nu au observat cât de repede a trecut timpul și a sosit ziua cea mare, ziua nașterii. Totul a decurs foarte bine, inclusiv recoltarea celulelor din sângele ombilical și recoltarea placentei, care au avut loc după ce medicul, care a asistat la naștere s-a asigurat că atât mama, cât și noul născut sunt în siguranță, așa cum acest lucru are loc la fiecare recoltare. Procedurile au ținut mai puțin de trei minute, ceea ce a fost o bucurie mare și nu au cauzat nici un fel de disconfort. După naștere celulele au fost pegătite și transportate în una dintre laboratoarele din Cluj Napoca a celor de la Cord Blood Center, iar după evaluarea probelor recoltate și procesate sub forma de grefe de celule stem părinții au primit și certificatul mult așteptat. Celulele între timp au ajuns la una dintre băncile de stocare din Cluj Napoca unde vor fi ținute sub supraveghere permanentă și noua familie a plecat acasă având în suflet cea mai mare bucurie pe care o poate avea cineva.






    Articol scris pentru SuperBlog 2020. Proba 2.
    Continue Reading





    Toamna este anotimpul schimbărilor", iar aceste schimbări se văd cel mai bine în natură: frunzele îngălbenesc, iarba se uscă, temperatura se răcește, ziua devine mai scurtă, iar noi trebuie să ne adaptăm.
    Cum mă adaptez eu?
    Ei bine, primul pas pentru mine este să îmi schimb garderoba. Acesta este momentul în care realizez cât de repede au trecut cele trei luni de căldura și de vacantă, dar nu vă speriați! Nu am motive de tristețe, pentru că urmează perioada cumpărăturilor!
    Eu ador să fac cumpărături, pot petrece ore în șir în căutarea botinelor perfecte, atât în magazine fizice, cât și în cele online, dar totusi, în final ajung să plasez o comandă mai mare pe situl celor de la Answear.ro, fiindcă la ei nu găsesc doar brandurile mele preferate (Levis, Pepe Jeans, Vagabond), dar și multe altele și știu, că hainele lor sunt 100% originale.




    Acum, că v-am spus de unde îmi fac cumpărăturile, să vă arăt și acele piese esențiale de care v-am menționat în titlu și o să încep cu botinele perfecte, care, pentru mine sunt cele de la Mustang, datorită design-ului lor simplu și a calității exceptionale. 


    După cum am putut observa, anul  acesta s-a pus accentul pe sustenabilitate, minimalism și confort, iar aceste botine, aparent simple, satisfac toate aceste concepte.

    Eu obișnuiesc să achiziționez botine vișinii, albe și negre, deoarece acestea pot fi purtate în numeroase combinații, chiar și  cu haine foarte colorate. Un exemplu de tinută, care se potrivește tuturor vârstelor, ar fi cea monochrom, pe care aleg să o port foarte des, datorită eleganței și simplității de invidiat. 

     Următoarele piese vestimentare de care nu mă pot lipsi, mai ales în sezonul rece sunt blugii, în special cei cu talia înaltă. Mi se par niște piese vestimentare extrem de versatile și comode, cu ajutorul cărora putem alcătui outfituri casual, dar și outfituri de buisness.

    Următoarele ar fi tricourile, din care am cel puțin treizeci de bucăti cu diferite inscripții și modele. Orice tricou asortat cu o pereche de blugi negri și bocancii menționați mai sus arată impecabil și este potrivită pentru o zi obișnuită, dar și pentru o seară nebună cu fetele.


    Cât despre geci, care sunt și ele piese esențiale pentru acest anotimp eu aș alege o geacă scurtă simplă sau un sacou în carouri pe timpul zilei, iar pentru seară sigur alegerea mea va cădea pe o geachetă de piele, care după cum bine știți, simbolizează rebeliunea și nonconformismul, ceea ce o face perfectă în special pentru o petrecere. Hainele de piele vor avea loc pe podium în acest sezon alături de sacouri și de paltoanele lungi numite si mantii ,cu ajutorul cărora se vor crea ținute curajoase și inedite.

    Paltoanele lungi se află și în garderoba mea, ele alcătuind al cincelea element esențial de toamnă. Ador toate modelele și culorile, însa cele mai practice le consider pe cele în nuanțe pământii și pe cele negre, deoarece denotă atât elegantă, cât și modernitate.


                                      

    Acum să trecem și la accesorizare. Acestea sunt cele mai grele de  ales, deoarece ele au puterea de a schimba cu adevărat o ținută. M-am gândit foarte mult la cele două accesorii de care o să vă vorbesc acum și întradevăr sunt convinsă că nu ași putea trece de acest sezon fără ele, și vorbesc aici de fulare și de curele, care au revenit și ele în tendințe anul acesta datorită puterii lor de a defini silueta.
    Asa că, vă îndemn și pe voi să vă uitați după câteva curele chic pe situl celor de la Answear, deoarece veŕi fi surprinși câte modele superbe veți găsi.




    Ca și încheiere aș vrea să vă întreb ce articole vestientare purtați voi în sezonul acesta? 





    Articol scris pentru SuperBlog 2020. Proba 1









    Continue Reading

     Bună tuturor!

    Probabil vă întrebați: "ce este mai exact acest SuperBlog?". Ei bine, SuperBlog este un concurs lansat în anul 2008 și este destinat tuturor bloggerilor din românia.



    Concursul pune la încercare creativitatea fiecărui blogger, ajută la crearea unor legături între participanți și încurajează concurenții să abordeze teme noi.

    Acum să vă spun și de ce m-am înscris.



     Ei bine, eu m-am înscris datorită prietenei mele Eni, care a mai participat și în trecut la acest concurs și a avut foarte multe experiențe pozitive, cum ar fi: legarea unor prietenii, descoperirea unor branduri noi. Aceste aspecte pe mine m-au convins și sper să vă placă articolele, care vor urma.

    Wish me luck and have a nice day! 🥰

    Continue Reading

     Bună tuturor!

    Astăzi o să încerc să dezbat un subiect puțin mai delicat, dar care mi se pare că este destul de important și mai exact încrederea în sine. Un subiect extrem de complex, care se poate aborda în foarte multe feluri.



    Încrederea în sine este influențată de ce vedem în oglindă, dar este mult mai influențată de ce vedem la televizor, pe platformele de social media și este și mai influențată de ce spun persoanele din jurul nostru, iar azi o să pun accentul pe acest aspect.

    Unul din cele mai mari defecte ale mele este, că sunt o adevărată regină a dramei 😂 sau cel puțin așa mi se spune. Lucru, pe care pe mine, sincer nu mă deranjează, chiar dacă poate că ar trebui, însă am primit foarte multe critici negative de alungul anilor legate de exemplu de greutatea mea sau de punctele mele de vedere, care m-au afectat și pe care eu nu le văzusem înainte și sunt extrem se sigură că și eu am criticat oamenii din jurul meu, fără să îmi aleg cu atenție cuvintele.



    Uneori nici măcar nu ne dăm seama cât de ușor îi rănim pe alții, însă ne dăm seama cât de repede ne-au rănit alții pe noi și de foarte multe ori ne și victimizăm. Iar din acest motiv, consider că trebuie să fim atenți la cum ne formulăm părerea și singura critică pe care ar trebui să o facem este critica constructivă, nu cea răutăcioasă.

    Nu mă înțelegeți greșit, eu încă mă lupt cu asta, dar îmi doresc să fiu cea mai bună versiune a mea, ceea ce este foarte dificil și vă încurajez și pe voi să faceți acest lucru, și înainte să spuneți un lucru rău despre cineva să încercați să vă amintiți de momentele în care ați fost în locul persoanei respective.

    Sper că o să vă placă articolul și nu uitați aceasta este doar părerea mea. O aștept și pe a voastră în secțiunea de comentarii sau în privat 😁

    Have a nice day!






    Continue Reading

    La ce ne gândim când auzim cuvântul "îngrijire"?
    Ei bine, sinceră să fiu, activând în domeniu, eu mă gândesc la produse de skincare cum ar fi o cremă de față sau un toner, însă acest cuvânt ar trebui să mă ducă cu gândul la mai multe lucruri, cum ar fi grija fată de mediu.
    Ei bine, spre deosebire de mine, cei de la Perwoll s-au gândit la asta și au creat detergentul lichid Renew and Blossom. Un detergent, care ajută ca hainele să rămână noi mai mult timp.


     Detergentul nu ajută doar materialul hainelor ca să reziste mai mult, ci menține și culoarea pe timp îndelungat, iar din acest motiv a ajuns să fie și preferatul meu și datorită mirosului, care este unul floral. Eu ador parfumurile florale și îmi face plăcere să simt acest miros pe hainele mele proaspete pe parcursul zilei. Am spus pe parcursul zilei? Da! Parfumul chiar rezistă câteva ore bune ca să ne putem bucura de el. 


    Pe lângă detergentul lichid, care mi-a ajuns pentru 15 spălări am primit în pachetul de testare și 10 monstre și o sacoșă foarte drăguță din material, care poartă motto-ul celor de la Perwoll: "Noua? NU! Spalată cu Perwoll". 



    Eu una, vă încurajez să folosiți sacoșe din material, pentru că, în primul rând sunt mult mai rezistente, iar în al doilea rând arată și foarte bine și vă încurajez să aveți grijă și de hainele voastre, deoarece orice gest micuț poate aduce o schimbare enormă, iar Pământul are mare nevoie de această schimbare în bine.
    Continue Reading
    Bună tuturor!
    Am vorbit de cum influențează outfitul starea de spirit a unei persoane și încrederea în sine, v-am povestit și de experiențele mele din copilărie, așa că, acum este timpul să vorbim puțin și despre skincare. 😹


    Zi de zi aud pe cina spunând "Ce se întâmplă cu tenul meu? De ce am așa de multe riduri? Unde a dispărut luminozitatea?" (Acest cineva este mama dar shtt 🤫) Întrebări la care nu le-am dat foarte multă atenție, doar îi spuneam mamei mele râzând că este bărtână (asta ca să vă demonstrez ce persoană diabolică sunt) după care îi înmânam o cremă antirid și îi spuneam să nu se streseze, deoarece oricum este frumoasă și eu o iubesc și așa.
    Au trecut zilele, am auzit aceleași întrebări de mii de ori, iar eu dădeam același răspuns de fiecare dată, pănă recent, ce am observat că tenul meu arată nesănătos și îmi reapare acneea.
    Nu știam ce se întâmplă. Nu știam ce fac greșit. Îmi schimbasem rutina de îngrijire a tenului total, așa că habar nu aveam dacă am vreun produs, care nu mi se potrivește sau dacă alimentația este de vină. 
    Am intrat în panică, deoarece eu având acnee severă în trecut știu cât de mult m-ar afecta, dacă așa ajunge din nou acolo.
    M-am plâns vreo două ore, după care a trebuit să îmi revin, deoarece mă sunase curierul, că în două minute ajunge la mine cu, coletul de la Avon.
    Am ieșit am preluat coletul, după care am intrat în cameră ca să îl desfac. L-am desfăcut: " parfum, ok, cremă de mâini...ok, ruj... yeey, loțiune tonica...hmm? Ce? De unde a apărut?" Apoi mi-am amintit că m-am înscris în ultima campanie a celor de la buzzstore în care trebuia să testez această loțiune tonică (produsul din poză). Am stat, după care am spus "da mai rău de atât nu poate fi... așa că nu strică să îl încerc...". Am luat o dischetă curată și am aplicat produsul după ce mi-am curățat tenul.


    După prima aplicare nu am observat prea multe, doar că a îndepărtat pielea moartă și descoamată, ceea ce ma bucurat, așa că am continuat să îl folosesc și în următoarele zile.
    A cincea zi au început să se vadă diferențe mari: tenul a devenit mult mai luminos și impuritățile au început să dispară, iar eu am devenit mai fericită.


    Acum a trecut deja o lună de când folosesc acest produs minune și pot să vă spun că îl voi recumpăra de multe ori, deoarece ma ajutat enorm. Mi-a dispărut acneea, însă în continuare am petele de la ea. Tenul meu nu este atât de uscat, chiar dacă folosesc foarte puține produse (Loțiunea tonică și o cremă de hidratare cu gălbenele, gel de curățare de la Pellamar) și arată mult mai sănătos.
    ♡
    Dacă ați ajuns pănă la final vă mulțumesc că îmi citiți articolele și vă recomand să încercați acest produs, dacă vă confruntați cu o piele foarte uscată sau dacă, căutați o loțiune tonică foarte bună la preț accesibil.
    Țin să menționez că, dacă aveți acnee este bine să consultați un dermatolog. Eu am făcut acest lucru ani de zile și nu pot să spun că ma ajutat în continuare am perioade bune și rele, dar în momentul în care tenul este hidratat nu secretă așa de mult sebum și pentru mine funcționează.


    Continue Reading
    Newer
    Stories
    Older
    Stories

    About Me


    Hi my name is Elza! I am a law school student from Cluj Napoca.  
    I created this blog because I like to write about my passions, my experiences, my lifestyle.
    For now most of the articles are in romanian but you will find the english version to soon.
    Hope you enjoy it.

    Follow Me

    • Youtube
    • instagram
    • facebook

    Labels

    Beauty Englisharticles Fashion Food Home Lifestyle SuperBlog Travel

    Blog Archive

    • iulie 2021 (1)
    • decembrie 2020 (1)
    • noiembrie 2020 (13)
    • octombrie 2020 (12)
    • septembrie 2020 (1)
    • august 2020 (1)
    • mai 2020 (1)
    • aprilie 2020 (1)
    • martie 2020 (4)
    • ianuarie 2020 (1)
    • octombrie 2019 (1)
    • septembrie 2019 (1)
    • iulie 2019 (2)
    • martie 2019 (1)
    • februarie 2019 (1)
    • decembrie 2018 (2)
    • noiembrie 2018 (2)
    • octombrie 2018 (2)

    Wiews

    Popular Posts

    • Simte-te liberă cu noul Always Platinum!
    • Sustenabilitate și secrete? Yes, please!

    Most Popular

    • Simte-te liberă cu noul Always Platinum!
    • Sustenabilitate și secrete? Yes, please!
    Instagram Youtube Instagram Makeup Looks facebook Facebook Makeup Page Facebook Blog Page

    Created with by BeautyTemplates | Distributed By Gooyaabi Templates

    Back to top