Un Black Friday cu de toate

octombrie 19, 2020

 


Unul din cel mai așteptat moment din Toamnă este sezonul reducerilor. Black Friday începe în curând, iar eu am început deja numărătoarea inversă. Am o listă destul de lungă de produse pe care mi le doresc în acest an, iar în vârful acestei liste se află vitaminele. Având în vedere situația actuală, trebuie să avem mare grijă să nu ne răcim și să ne întărim sistemul imunitar, așa că, îmi voi reface stocul cu fel și fel de vitamine de pe situl celor de la Farmacia la preț mic




Preferatele mele sunt multivitaminele efervescente de la Naturalis. Acestea conțin 17 vitamine și minerale, printre care se numără vitamina E, C, B1, B2, B6, Mg, fierul și zincul. Ele mă ajută foarte mult să lupt cu stresul și cu oboseala zilnică. Pe lângă asta, sunt și foarte bune la gust, așa că, nu este de mirare, că sunt primele pe listă.


Nu a-și putea uita nici de vitaminele clasice, adică cele tip capsulă. Dintre acestea aleg să adaug în wishlist o cutie de vitamina C, care conține 20 de capsule și o cutie de Magneziu. Insist foarte mult pe vitamina C, după cum ați putut observa, pentru că participă la asimilarea fierului și întrega familie obișnuiește să le utilizeze. În ultimii ani, pot să spun că, cu toții am observat o îmbunătățire a sistemului imunitar, care ne bucură mult. 

Slăbiciunea mea, pentru cei care nu ați aflat încă, sunt ceaiurile. Ador foarte multe arome și sunt mereu deschisă la arome noi. Motivul pentru care aleg să le comand de pe situl celor de la Farmacia la Preț Mic și să nu să le cumpăr din magazinele fizice sau din alte magazine online, este prețul, multitudinea de variante și livrarea rapidă. Sunt foarte sigură, ca produsele mele vor ajunge foarte repede și în siguranță, așa ca, anul acesta voi adăuga în coș destul de multe ceaiuri. 

Primul este ceaiul verde. Pe el îl beau dimineța și mă ajută foarte mult mai ales în perioadele în care țin diete. Am rămas și fără ceai de mușețel și până atunci o să îl termin și pe cel de mentă, dar despre acestea nu o să vă spun prea multe, fiindcă sunt unele dintre cele mai utilizate și cunoascute ceaiuri. Mă tentează foarte mult și cel de merișor și cel chinezesc. Pe acestea nu am avut ocazia să le încerc până acum, dar m-am documentat în privința lor și sunt foarte curioasă să le văd efectul și să le simt gustul.



Nu o să mint, desigur că cea mai entuziasmată sunt din cauza ceaiului Chinezesc, deoarece conform descrierii de pe site, acesta ajută la purificarea sângelui și la topirea grăsimilor. Sună bine nu-i așa? Ei bine, pe lângă astea ajută și la diminuarea celulitei, care este visul multor femei.Acum este timpul să trec mai departe pentru că, dacă nu o fac o să mai citiți încă 500 de propoziții despre ceaiuri.

Din motiv ce am decis, că anul acesta voi cumpăra mai multe produse din diferite categorii și mă voi axa pe produse utile. Produse pentru uz zilnic. Am ales să pun în coș și câteva produse de îngrijire și o să încep cu produsele pentru păr.

Am ales două șampoane. Unul de la Moroccanoil, despre care am auzit numai lucruri bune și sunt aproape sigură că o să mi se potrivească și mie. Acesta are 250 ml și promite hrănire, descâlcire și strălucire, care o să fie perfect pentu părul meu decolorat.


Celălalt este de la Alpecin, un șampon, care se bucură de o publicitate foarte mare, dar care este și foarte eficient. Acesta are cofeină și este cadoul perfect pentru tatăl meu, care a fost foarte mulțumit de el. 

Am comandat și șamponul uscat de la Batiste, cel original, care este preferatul meu din totdeauna. El are un preț foarte accesibil la Farmacia la Preț Mic, dar totuși sper că va fi și la reducere ca să cumpăr mai multe bucăți.



Nu am putut să nu adaug în coș și un balsam și un ulei de păr, care sunt niște produse esențiale pentru mine. Pentru balsam am ales tot unul de la Moroccanoil, dar de data aceasta unul pentru reparare, care și el are 250 ml și are un preț puțin mai mare, cum are și șamponul, iar pentru ulei trebuia să aleg ceva de la Vichy, care este un brand foarte bun, care mi-a fost de mare ajutor mai ales în perioada în care am avut acnee. Produsele lor de îngrijire ale tenului sunt salvatoare și de o calitate excepțională.



Că tot am menționat produse de îngrijire a tenului, să vă arăt și ce vreau să îmi comand. Intenționez să achiziționez produse de la La Roche Posay și mai exact un cleanser și o cremă pentru tenul sensibil. Pe acestea le folosesc deja de câteva luni și sunt foarte mulțumită de ele. Cleanserul este foarte blând, dar reușește să îndepărteze și pielea descuamată, iar crema ajută foarte mult la ameliorarea roșeții.



Acum, că ați văzut ce produse intenționez să cumpăr, vă invit și pe voi să aveți grijă de sănătatea și buzunarul vostru și să profitați de Black Friday la Farmacia la Preț Mic.


Articol scris pentru SuperBlog 2020. Proba 6.



You Might Also Like

0 Comments