De la apartament la casa mult visată

octombrie 14, 2020



Știți momentul acela, când apartamentul vostru vă dă bătăi de cap și nu mai aveți loc să vă depozitați lucrurile noi? Ei bine, asta sa întâmplat cu noi, după ce eu și prietenul meu am decis că este timpul să ne mutăm împreună. 

Am ales să ne mutăm în apartamentul lui, deoarece era puțin mai mare ca și al meu și era într-o stare mult mai bună, gândindu-ne că așa vom putea economisi, însă nimic nu se poate compara cu confortul, care din păcate nouă ne lipsea. Am hotărât să îi mai dăm o șansă: am montat câteva rafturi noi și am cumpărat trei dulapuri. Acum încăpea totul, însă era foarte puțin spațiu, care dădea un sentiment de sufocare în zilele în care eram foarte obosiți.

Au trecut deja șapte luni de la mutare și în continuare ne simțeam oribil în apartamentul acela minuscul, care înainte era preferatul nostru și purta în interiorul lui sute de mii de amintiri. Ne-am decis: "Ne vom construi o casă! " și în acel moment am îneput să facem și o listă cu tot ce ne trebuie.



Peste o lună am cumpărat terenul, la alegerea căruia am luat în calcul și accesul la utilități și la infrastructura din zonă. Am găsit arhitectul a cărui viziune se potrivea cu a noastră și am făcut planul. Urma să avem o casă mare, care dispunea de o curte, o grădină și un garaj dublu, unde să ne putem adăposti amândoi mașinile.

După scurt timp ce am primit toate aprobările necesare am găsit și muncitorii, care erau dispuși să termine casa într-un timp record, ca să ne putem muta cât mai repede. Acum a urmat doar să achiziționăm materialele de construcții, iar pentru asta ne-a fost de mare ajutor arhitectul, cine ne-a recomandat să achiziționăm toate cele necesare de la o casă de comenzi pe nume Vindem-Ieftin.ro.




A început construcția, a cărei pași i-am urmat cu mare încredere și entuziasm. Prima dată sa turnat fundația pentru care am avut nevoie, pe lângă multe altele și de beton la cifă, după care a urmat ridicarea zidurilor și a stâlpilor. Apoi sa trecut la acoperiș. Atunci a fost momentul în care am realizat cât de bună a fost decizia de a achiziționa totul online de pe Vindem-Ieftin.ro și cât am economisit făcând asta. 

După finisaje a urmat cea mai grea parte, adică montarea gresiei, faianței, zugrăvirea, montarea corpurilor de iluminat. Aici am decis să continuam cu o altă echipă de muncitori și între timp trebuia să ne alegem și materialele necesare, așa că am început să ne plimbăm în magazinele de construcții din apropiere. Opțiunile au fost prea multe și nu aveam nici un ajutor. La alegerea gresiei ne-am contrazis destul de mult, pentru că am avut viziuni diferite când a venit vorba de culoare, dar la parchet a fost mult mai greu. Nu am știut nici de ce tip de parchet avem nevoie. Ne-am gândit, ca în bucătărie să alegem un parchet pentru uz mediu sau intens, dar ne-a dat gata când am fost întrebați de grosimea parchetului. Tot personalul din magazine încerca doar să își vândă marfa fără să depună puțin efort și să ne explice de ce ar trebui să alegem materialul respectiv.

Atunci a fost momentul în care ne-am hotărât să ne însciem în grupul privat VIP al celor de la Vindem-Ieftin.ro, unde am beneficiat de oferte personalizate și am economisit timp, care să nu uităm că a fost cel mai important pentru noi.




Acum întrebările precum: "Ce tip de parchet să folosim de uz mic, mediu sau mare? De opt, zece sau doisprezece milimetri? " au primit răspuns, datorită consultanței profesionale, care este inclus în pachet.

Au trecut cinci luni de când am început construcțiile, ceea ce a însemnat că am locuit doisprezece luni în apartamentul nostru minuscul și incomod, dar azi nimic nu mai contează, pentru că azi este ziua mutării. Ziua mult așteptată, care ne va schimba viețile.




Cea mai fericită sunt să văd că avem un dormitor mare, care ne place amândurora. Pentru el am ales atât culori închise, care a fost dorința prietenului meu, care între timp a devenit logodnicul meu, cât și culori deschise. Am ales un pat mare, cu un aer mai modern și un candelabru, care semăna cu cel pe care îl aveam în copilărie, cel creat de bunicul meu și un dulap închis la culoare din lemn masiv, care se potrivește perfect cu noptierele. Acestea echilibrând cromatica camerei. 



Încăperea perfectă a logodnicului meu este camera de zi, unde am incorporat un șemineu și unde se află și televizorul uriaș și consola de jocuri. Acum știți și de ce este aceasta încăperea lui preferată. Pentru ea am ales tot nuanțe închise pe care le-am echilibrat cu un parchet de o culoare puțin mai deschisă.



 
Suntem foarte mulțumiți și de bucătărie, care include tot ce avem nevoie și care este puțin mai deschisă decât restul încăperilor pe care vi le-am arătat. Aici culoarea dominantă este albul, iar pentru perete am ales un tapet, care are nuanțe de gri. Am adăugat un dulăpior galben și o plantă în ultimul moment, care a fost cea mai bună decizie, pentru că ne înviorează și ne înveselește și o să avem mare nevoie de asta în diminețile de lucru.



Pentru baie dorința noastră a fost să avem un duș și o oglindă mare și culorile să se afle în armonie cu restul casei. Uitați ce a ieșit:




A mai rămas camera de oaspeți și biroul, pentru care am ales cele mai simple variante și în care am investit cel mai puțin, dar în consecință, cred că a fost o alegere bună.



Acum urmează doar să ne aducem restul lucrurilor și să ne creăm amintiri și ne vom simți cu adevărat ACASĂ.


Probă scrisă pentru SuperBlog 2020. Proba 4.




You Might Also Like

0 Comments