Outfitul zilei și încrederea în sine
aprilie 03, 2020
Bună tuturor!
Azi am revenit cu un nou look pentru voi. Din păcate suntem deja de câteva săptămâni în carantină, iar situația devine din ce în ce mai greu de suportat, dar faptul că renunțăm la activitățile care ne aduceau plăcere și ne uităm toată ziua la televizor nu ajută. Știu că, unii dintre voi consideră, că pe timpul carantinei este inutil să ne aranjăm, însă eu sunt de părere că trebuie și o să vă explic și de ce.
Ei bine, eu am observat că, în momentul în care nu mai avem activitate, adică nu mergem la lucru sau la școală și nu ieșim afară, tindem să fim puțin delăsători. Această delăsare la un moment dat tinde spre negativitate, anxietate ceea ce eu cred că este influențată și de lipsa vitaminei D din organism.
Cum putem noi schimba asta?
Starea asta o putem schimba prin găsirea unei noi ocupații de exemplu introducem sportul în rutina noastră, facem curățenie, încercăm rețete noi, practicăm un hobby sau chiar ne aranjăm.
Este foarte important ca în momentul în care ne uităm în oglindă să fim mulțumiți de outfitul nostru, de persoana care suntem, de machiajul nostru, de coafura noastră, iar eu azi pot să spun că sunt mulțumită de toatea astea.
Ideea mi-a venit aseară, când am stat, m-am plictisit și am început să șterg poze din telefon gândindu-mă că am prea multe și atunci BOOM! Am dat peste pozele acestea realizate cu o săptămână înainte să înceapă carantina și m-am gândit: "ador ținuta asta păcat că nu pot să o port câteva săptămâni". Dar îmi dădusem seama după câteva minute că acest gând este greșit. Pot purta ținuta asta și ar trebui să port ținuta asta, pentru că mă simt confortabil în ea și pentru că o ador.
Asta vă sfătuiesc și pe voi! Purtați ce vă place indiferent dacă este carantină sau nu, deoarece până la urmă unele lucruri trebuie să le facem pentru noi și nu pentru societate. Eu vreau să arăt bine ca să mă simt bine nu ca să mulțumesc societatea și acesta este un lucru pe care trebuie să ni-l amintim puțin mai des.
0 Comments