Elefantul meu deschide drumul spre imaginație
octombrie 28, 2020Conform lui Einstein: "Imaginația este mai importantă decât cunoștințele", iar eu sunt total de acord cu acestă afirmație.
Mai târziu începeam să îmi imaginez viitorul. Uneori mă vedeam la școală studiind ce îmi place, alteori îmi imaginam că sunt împreună cu băiatul care îmi place sau că am luat o notă mare la testul care urma. Aceste fantezii nu erau mereu cele mai realiste și nu aveau întotdeauna o importanță, însă nici acum nu am scăpat de ele. De exemplu, mai nou, îmi imaginez că am terminat facultatea și că sunt deja o avocată de succes. Știți cum se spune "Fake it till you make it", poate ma influențat și serialul la care mă uit în ultima vreme "How to get away with murder", unde Annalise, unul dintre personajele principale, este o avocată, care adoră provocările și care înfruntă și câștigă fiecare caz.
Datorită acestei păreri, am hotărât, ca de ziua nepotului meu să îi cumpăr o carte de copii deoarece, acestea au nenumărate beneficii.
Primul beneficiu și poate chiar cel mai important este contribuția la educație. S-a arătat că, copii care îndrăgesc lectura au un vocabular și o imaginație mai dezvoltată. Țin minte, că părinții mei mereu mă obligau să citesc cărți lungi pentru a-mi îmbunătăți vocabularul și îmi plăcea, însă unele erau destul de plictisitoare.
Următorul beneficiu de care am auzit este că, cititul stimulează memoria și înbunătățește abilitățile de a comunica, iar de acest ultim avantaj copiii din ziua de azi au mare nevoie. Auzim foarte des că cineva se confruntă cu depresie, anxietate și probleme privind comunicarea chiar și în rândul adolescenților și a tinerilor adulți, ceea ce poate că este și un efect negativ al rețelelor de social media și trebuie să găsim o metodă de a combate acest lucru mai ales pentru cei mici.
Pe lângă acestea copiii, care ajung să îndrăgească cititul în colipărie vor fi mult mai dispuși să citească și când vor fi mari, iar în zilele noastre cărțile sunt pline cu ilustrații și se pot și personaliza, un serviciu pe care editura Elefantul Meu îl recomandă și mi se pare o idee extraordinar de bună. Așa cei mici nu se vor plictisii, cum m-am plictisit eu la vârsta lor de cărțile date de părinții mei și vor fi curioși să afle tote detaliile poveștii nu doar sfârșitul.
Acum să vă spun și care va fi cartea mea cadou. Alegerea mea a căzut pe Jurassie, care este o carte cu dinozauri. Stiind că, Nick, nepotul meu se uită foarte mult la serialul animat Jurassic World sunt sigură că o să fie încântat și o să îl răsfoiască cu plăcere.
Articol scris pentru SuperBlog 2020. Proba 10.
0 Comments