Haideți cu mine la cumpărături!
octombrie 23, 2020Chiar dacă risc să par superficială, terapia prin cumpărături este foarte adevărată. Sunt zile în care pur și simplu simt că ma sufoc. Nu am stare și am prea multe de făcut. Acest fapt, îmi provoacă foarte mult stres și anxietate. Să vă dau un exemplu: chiar dacă suntem doar în luna Octombrie eu deja număr zilele până la sesiune și mă îngrijorez văzând că sunt foarte în urmă cu materia, iar pe lângă asta, mai trebuie să editez și 1000 de poze unei cliente într-un timp record.
Ei bine, azi este o zi de acest gen, așa că, în loc să mă trezesc mai devreme și să învăț sau să editez poze, eu o șă fac o sesiune de cumpărături, care are un efect miraculos asupra mea.
Îmi iau geanta și mă pornesc.
Ador să umblu prin magazine și să mă uit la fel și fel de lucrușoare de care nu a-și avea nevoie însă, pe care le vreau. De obicei aleg să mă plimb prin hipermarketuri, unde prețurile sunt foarte accesibile și există o gamă foarte variată de produse. Asta a fost decizia mea și pentru ziua de azi.
Iau un coș. Intru în magazin. Mă dezinfectez pe mâini și încep să mă uit la legume, după trec la fructe și dulciuri. După câteva minute văd că am în coș două banane, o salată și o ciocolată. Este timpul să trec mai departe.
Mă îndrept spre haine, decorațiuni și diferite accesorii de bucătărie. Întotdeuna aleg și de acolo ceva. De ce ar fi ziua de azi diferită?
Pun ochii pe un articol vestimentar: o pereche de leggings mai groși numai buni de alergat pentru această perioadă. Acestă procedură este una destul de lungă, fiindcă sunt destul de pretențioasă. Sunt de culoare roz.
"Hmm.. oare este o alegere bună?" mă întreb.
Mă uit la material, care pare destul de bun, după care, compar prețul cu ce am văzut în alte magazine. Cred că îmi convine așa că trec la mărime.
Am găsit-o!
Normal că, după asta mă uit în coș și simt de parcă ar urma să cheltuiesc o avere, însă merg mai departe. Sunt multe lucruri de descoperit, mai ales că în fiecare zi la hipermarketuri este tărâmul reducerilor.
Ajung la iaurturi. Eu sunt obsedată de lactate, așa că, pot petrece chiar și 15 minute la acel raion. Adaug în coș trei feluri de iaurturi, cașcaval, unt, după care văd altceva și le înlocuiesc. Lumea se uită mirată la mine. Poate mă judecă, nu știu, dar sincer nici nu mă interesează. Contează că am obținut tot ce mi-am dorit.
Dacă, ați crezut că am terminat geșiți, pentru că, mă mai opresc la detergenți, unde miros câteva, iar apoi mă îndrept la raionul pentru animale.
De acolo cu siguranță cumpăr ceva de care Rex, cățelul meu, se va bucura.
Acum este timpul să mergem la casă, deoarece a trecut deja o oră.
Văd că rândul este foarte lung și plin cu persoane în vârstă, ca de obicei. Din câte am observat, ele preferă să mearga dimineața la cumpărături sau să se plimbe pe autobuz. Probabil din obișnuință, dacă știți cum zic, dar nu mă îngrijorez. Știu că, vânzarea la casa de marcat decurge foarte repede datorită soluțiilor informatice, adică a tehnologiei moderne și a platormei software SmartCash RMS.
Mă bucură foarte mult să aud că deja 90 de companii din țară utilizează softwer-uri pentru hypermarketuri sau supermarketuri și abia aștept ziua în care această soluție va fi și mai folosită, ca noi să ne putem bucura de un serviciu mult mai rapid.
Acum sunt relaxată și este timpul să mă îndept spre acasă, unde mă așteaptă foarte multe lucruri de făcut, dar nu-i nimic. Sunt relaxată și gata de orice provocare.
Articol scris pentru SuperBlog 2020. Proba 8.
2 Comments
Foarte drăguț articolul :D
RăspundețiȘtergereMulțumesc! 🥰😘
RăspundețiȘtergere